Astazi, in ziua de Paste, am zis si eu sa ma duc la un restaurant romanesc sa mananc niste mancare traditionala sa-mi aduc aminte de casa. Asa am si facut impreuna cu niste prieteni, am mers la restaurantul Doina, situat in buricul Parisului, zona turnul Eiffel.
Cand am intrat, m-a intampinat un om foarte prietenos, care zicea m-a intrebat cati suntem. Eu am zis trei. A, doar trei, pai uite ca aia toti trebuie sa plece. Ok, am zis. Am intrebat de meniu si a spus ca au specialitati de Paste: friptura de miel, drob, pasca. In timp ce-mi expunea meniul vine o ospatarita si-mi da un cot sa ma dau la o parte sa ia niste farfurii. Din acel moment puteam doar sa presupun ce va sa fie, dar am mers pe mana batranului.
Merg in parcul din apropiere, ma pun pe iarba si incep sa citesc "On intelligence" de Jeff Hawkings. O carte destul de interesanta despre eforturile depuse spre a crea o platforma pentru o teorie despre cum functioneaza creierul. Realizez ca am gresit cand am cumparat varianta hard-cover pentru ca am dat banii pe un carton si nu neaparat pe informatie. Dar sa nu deviem de la subiect, pentru ca dupa jumatate de ceas ajung Marius si Alexandra.
Mergem la restaurant si vrem sa intram. Imi dau seama ca cei care trebuiau sa plece de acum o jumatate de ora inca nu plecasera dar ospatarii tot ne incurajau ca o sa plece. Ok am zis, stam si asteptam. Dupa inca jumatate de ora, tocmai cand vroiam sa plecam, o ospatarita blonda (nu aia care-mi daduse coate) ne zice sa ne asezam la masa de afara din dreapta si ne aduce si trei tuiculite si ne spune ca sunt din partea casei ca am asteptat mult.
Comandam: eu, friptura de miel, Marius sarmalute cu mamaliguta, si Alexandra ciorba de vita. Doar atat ? Hai si un antreu ceva... salata de boeuf, drob (doar ca sa ne mai bage ceva la nota), dar noi raspunem din scurt, nu, doar pasca pentru desert.
Cat timp am stat asteptat am vazut tot felul de oameni care vorbeau ca la noi in Romanica. Vine si mancarea intr-un final. Soc ! Friptura de miel este practic friptura de oase de miel. Erau doar niste oase cu grasime pe ele, toate la neglijabilul pret de 20€. Marius avea 3 sarmalute si o lingura de mamaliguta, 15€. Alexandra un bol de cirba care parea destul de ok dar tot zicea ca e putin.
Am mancat si am asteptat sa ne aduca pasca. Nimic. Erau concentrati sa vada cum sa faca sa-i bage si pe unii care asteptau afara cu copii mici, care asteptau saracii de cand am venit si noi. Am inteles, erau foarte ocupati, dar nici dupa ce ceri in mod expres de inca doua ori sa ti se aduca ceva tot nu ti se aduce pai aici e nesimtire.
Ni s-a pus pata si ne-am ridicat de la masa asa inca flamanzi cum eram. Aa, vreti sa platiti? Nu, am fi vrut pasca aia dar daca nu ne-o aduce nimeni... Ma rog, nota va rugam. Ce ati avut ? Asa, asa, 55€ hai 50 treaca de la mine, mai luati un suculet ceva, he he. Am intins banii si am zis "Data viitoare sa scrieti in meniu: Friptura de oase de miel". Pai trebuia sa-mi spuneti mie de la inceput (zice mosu). "Acum... bine, ma rog"... discutia continua pe acelasi ton si imi intinde niste oua vopsite. Eu zic ca n-am ce face cu ele. Atunci el comanda la bucatarie sa-mi dea la pachet o friptura ca lumea. Marius se cearta si el cu mosu si-i spune ca nu are cum sa faca 50 euro doar daca ar fi pus si tuiculitele la 4 euro. Mosu cand vede ca nu o scoate la bun sfarsit cu noi, fara scandal, scoate 10 euro si imi da pachetelul. Plecam dezgustati dar intr-un fel incantati ca nu ne-am luat teapa in final.
Nu se poate asa ceva. Am citit pe internet ca restaurantul asta e din '84 infiintat si au trecut foarte multe personalitati. A ajuns bataie de joc, sau este asa doar pentru concetateni si non-celebritati ? Ma gandeam ca dupa atata timp petrecut in strainatate, ti se schimba putin mentalitatea, vrei sa ajungi la alte standarde, mai ales cand servesti oameni. Si cand te mai gandesti ca in Romania peste 60% din forta de munca se afla in domeniul serviciilor.
Nu am vrut sa ne tiganim si sa facem scandal... si apoi sa ajungem la troc in schimbul tacerii... este innaceptabil (dar se pare ca nu este sfarsitul tacerii). Singurul mod in care ne putem maturiza mentalitatea este daca incetam sa mai acceptam orice mizerie. Daca avem asteptari mari, nu vom fi mai fericiti cu siguranta (vezi paradoxul alegerii B. Schwartz din postul anterior) dar cel putin poate reusim sa schimbam ceva.
De obicei primesti ceea ce meriti... dar as vrea sa ma opresc aici si sa va urez un Paste fericit, acasa, in familie, pentru ca asta este cel mai important lucru din toata lumea asta si poate ca eu o stiu cel mai bine acum.
“Mărturisesc că am considerat odinioară ca o ruşine faptul de a aparţine unei naţii oarecare, unei colectivităţi de învinşi, asupra originii căreia nu-mi era îngăduită nici o iluzie. Credeam – şi poate că nu mă înşelam – că noi ne tragem din drojdia barbarilor, din resturile marilor năvăliri, din acele hoarde care, ostenind să-şi continue drumul spre Apus, s-au aşezat de-a lungul Carpaţilor şi Dunării, căutându-şi un culcuş ca să vegeteze – masă de dezertori la graniţele Imperiului Roman, vulg mizerabil spoit cu un pic de latinitate”. Emil Cioran
Hristos a inviat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu